Tristețea nimănui

Tristețea nimănui este un fel de vecin discret. Își vede de viața lui, nu dă bună ziua. Umblă în halat de catifea și papuci de pluș.

Lucrul ciudat despre tristețea nimănui este că nu are chip. Sau dacă are, îl uit imediat. Nu are voce, nimic de spus și nici miros. E ca o undă invizibilă care reverberează prin mine. Un fel de fantomă care trece, ca un copil pe stradă, batând cu bățul în garduri doar ca să enerveze câinii și să strice liniștea.


La fel și tristețea asta. Întinde mâna, o bagă în mine și ciufulește, mută din loc, răutăcios, doar de dragul de a deranja. Cât să nu mă lase liniștită să îmi văd de ale mele.


Câteodată apare la ușă, bate și se proțăpește. Mă aștept să ceară niște zahăr, o țigare, ceva. Dar ea tace, își face loc în casă, se așează pe fotoliu și se uită lung la mine.
Ce-o vrea, habar nu am…
Am încercat să îi vorbesc.
„Auzi, da’ tu ce vrei de la mine?”
Tăcere.
Fac întrebător din mână.
Tot nimic.
S-o dau afară, din educație, nu îmi vine.
Folosesc trucurile obișnuite ca să o plictisesc și să o determin să se care: o baie caldă, parfum, muzică, o carte. Nimic.
Câteodată, recunosc, o las să își facă de cap. Îmi pun și eu halatul de catifea și papucii de pluș și mă pun lângă ea. Este un fel de resetare. Mă întristez ca să am de unde începe să zâmbesc.

În seara asta, e aici, în vizită. O văd cu coada ochiului de partea cealaltă a canapelei. Cred că așteaptă să termin de scris.

noapte bună,

mia.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s