T de la ce te-am mai iubit

Sunt blocată. Încuiată. Șah mat. Legată mâini, picioare și suflet, mai ales. Un bondage fenomenal, labirintic, fără deznod.

Sunt în viața mea, sunt eu, o simt în fiecare clipă. Lucrurile stau exact cum trebuie să fie. Chiar și privirea asta interioară spre o zare crepusculară în care lucrurile, aurite, au alt sunet, alte mirosuri, străine mie și totuși atât de familiare, aleanul și tânjeala, dorul care a devenit parte esențială din mine, își au locul lor și stau acolo unde trebuie, completându-mă ca pe un puzzle tridimensional pe vertical cu un centru de greutate perfect determinat care ma ține în picioare fără efort și mă ajută în coreografiile (uneori chiar elegante) ale șirului meu de zile.

Viața mea este incompletă și în același timp este fix cum trebuie să fie. Absurd, paradoxal, știu, dar mă reprezintă în cel mai plauzibil mod.

Dacă ați putea privi înlăuntrul meu ați da de milioane de bucăți colorate de sticlă caleidoscopic compuse. Dacă m-ați întoarce cu susul în jos și cu josul în sus ați descoperi simetrii noi dar aceleași culori, aceeiași oameni, aceeași eu, dispusă geometric, altfel. Cine se naște cu un milion de lumii pe dinăuntru e destinat să trăiască în tranzit. Cu valiza mereu gata și sufletul peren cotropit de o lipsă.

Așa stând lucrurile, logica supraviețuirii împinge către operarea unei alegeri, un singur loc, o singură lume, o singură eu. Suicid pur. Am încercat. Nu suicidul, ci alegerea. Nu funcționează. Chemările interioare la un momentat dat nu mai pot fi amuțite, nu contează ce strategie sau căuș folosești. Așa că am ales să fiu, atât. Fix complicată și îmbucățită cum sunt.

Și să-mi țin lipsa. Lipsa care, de fapt, este un prea plin. Un fel de glonte ajuns în zone vitale care, dacă extras, ar provoca sfârșitul. Prin urmare rămâne, bucată de moarte destinată, să facă parte din viața mea. Simbiotic, afectuos chiar.

Și aici, în sfârșit, ajung la T., care nu contează pe cine prescurtează, ci mai degrabă cum se simte. Câteodată cuvintele sunt de plimbat prin gură, ca un bob de strugure, până se încălzesc și capată dintr-o dată o textură, un sens. T. pentru mine înseamnă exact 3 continente, 7 țări și aceeași iubire, pe care am urmărit-o, bezmetic, și care m-a urmărit, ori urmat, tot la fel.

E greu de explicat pentru că e greu, mai întâi de toate, de înțeles. E contra bunului simț, al pudorii, al tuturor deciziilor inteligente, al bunei purtării. Ce să mai, iubirea asta nu are nici un Dumnezeu!…sau, cine știe, poate are prea mulți. Sau unul în plus. Nu știu și nici măcar nu mă interesează să descopăr. Este glontele meu simbiotic și îl vreau.

Nu este neapărat cel mai frumos lucru din viața mea, dar este cu siguranță lucrul care m-a împlinit, cu toate lipsurile pe care mi le-a adus. Și când spun împlinit, înțeleg definit, dat contururi clare. Unele lucruri se definesc pur și simplu. Altele sunt definite de propria absență. Eu m-am definit printr-o iubire neterminată. E și asta o scofală, nu?

De ce scriu toate lucrurile astea azi? Se împliește vreo dată mistic-semnificativă? Nu. Dar am auzit un cântec. Și de prea plin, am simțit că dau pe-afară.

noapte bună,

mia

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s