Adevărul despre fetele care citesc

Am citat chiar aici, nu de mult, o postare despre fetele care citesc. În zilele noastre există tendința asta de a categorisi oamenii, după barbă, după ocupație, după înclinație… Avem hipsteri, yuccies, metrosexuali, lumbersexuali, bisexuali, bărbați-femei și femei -bărbate, avem de toate.

Și avem fetele care citesc. Cele despre care mai nou s-a aflat că au și țâțe, unele chiar frumoase. Sunt fetele pe care oamenii și le imaginează cu părul strâns în coadă, privirea visătoare, dormitorul plin de cărți într-o casă plină de cărți, colorată, fetele care mai scriu încă un jurnal, unele chiar on line, care mai păstrează florile presate între pagini, care iubesc cățeii și dau locul în autobuz, fetele care se preocupă mai puțin de unghii, de tranduri. Fetele acelea cu obrajii îmbujorați care iarna poartă căciuli tricotate roșii, mănuși cu un deget, care iubesc jazz-ul, poeziile, care știu să fluiere, să se cațere în copaci, care merg la meciuri și își testează talpa cizmelor pe alunecușul trotoarelor copilărește.

Frumoase fetele astea, este?
Ei bine, am să vă spun acum adevărul despre ele.
Fetele care citesc sunt ființe fragile, complicate, atrag oamenii așa cum lumina atrage insectele în nopțile de vară. Toți iubesc fetele care citesc, mai ales pentru că sunt deștepte. În realitate însă, fetele care citesc sunt ființe singure. Nimeni nu înțelege ce e cu ele, de ce sunt așa cum sunt, unde exact și care este realitatea lor.
Spunea postarea aceea pe care am citat-o și eu că bărbații ar trebui să își găsească o fată care citește. Lucrul ăsta, bineînțeles, a fost scris de o fată care citește, o fată singură, care nu își găsește perechea.

Pentru că perechea ei nu există. Perechea ei este un ireal mix între Mr. Darcy, Cidul, Brad Pitt (sau Xavier Barden), Marchizul De Sade, Johnny Depp, Machiavelli, Ion Creangă, un pic de Sorescu și Don Quijote de la Mancha, fiind ea, la rândul ei, un pic Anna Karenina, un pic Lolita, un pic Julie Delpy, pe alocuri Lara Croft, ca să  nu mai vorbim de doza de Bovary și Ioana D Arc, Julietă și Desdemonă, Smărănducă, Ileană Cosânzeană și orice altceva a  iubit ea prin cărțile ei.

Fata care citește este, practic, o borderline (cel puțin), ca să nu spun mai mult și să risc a jigni și pe altcineva în afară de  mine.

Fata care citește este locuită (nu bântuită, atenție) de lumi, multe lumi. Iar acestea se văd în ochii ei. E greu să faci față unei asemenea provocări. Să înveți, în vârful minții, să traversezi viața cu pas cu urmă de cerneală. Bărbaților le plac foarte mult fetele care citesc. O vreme. După care aleg o femeie care se uită la filme 3D, care merge regulat la manicură, care știe cât se fierbe fasolea, în câte ape, care pretinde nume pe etichete ori verighete. De ce? Pentru că toate acestea se pot, cumva, da.

Ori, odată ce ai intrat în lumea fetei care citește, odată ce te-ai hrănit cu unicorni, cu Nina Simone sau Diana Krall, cu magie, cu sclipici, îți iei cumva pe umeri răspunderea de a aduce împreună cu tine, în lumea ei, la schimb, ceva la fel de prețios. Cum ar fi grija, cum ar fi puterea de a avea de-a face cu cineva profund întortocheat, amețitor de obositor, cineva foarte ușor de dezamăgit pentru că ce îi poți da când ea are, a descoperit deja, aproape tot? E greu să ții pasul cu scrânteala, fanteziile, luptele fetei care citește. Pentru că ea este antrenată, de mică, de la Zburlici încoace, de la primele litere din abecedar ea tot a avut de-a face cu zmei, războaie, sinucideri, pasiuni, finaluri fericite, tragedii, uneori doar citite, alteori trăite.

Adevărul despre fetele care citesc este că ele sunt atât de reale pe cât de reale sunt personajele despre care ea a citit. Adică sunt și nu sunt. Ele (fetele) transformă fiecare persoană din viața lor într-un personaj, despre care, cel puțin odată, măcar pe fugă, au scris la rândul lor ceva.

Ori oamenii reali nu sunt personaje. Oamenii reali sunt oameni. Indiferent de ce ea vede în ei, indiferent de cât de frumos îi colorează cu cariocile acelea speciale încărcate din profundul ființei, oamenii nu sunt cărți, ei se termină brusc, stupid, sărac.

Aș face o campanie: salvați fetele care citesc. Nu de ele însele, pentru că acolo, în lumea lor bizară cu pitici și animale vorbitoare, caleidoscoape și păpuși voodoo, în lumea lor rimată, colorată, ele sunt fericite. Nu sunt nebune de legat, sunt doar ocupate să se populeze cu chestii mișto care oricum nu prea interesează pe nimeni.

Nu aveți decât să vă folosiți propria plastilină, la o adică, dacă vă trebuie vreo jucărie. Cheița secretă dintre aripile fetelor care citesc e material fragil, e făcută să le hrănească doar pe ele și dilelile personale create cu sacrificiul multor dioptrii.

Așa că ascultați de sfatul meu, nu vă căutați o fată care citește. Mai d egrabă căutați-vă o carte, la chioșc. Iar pe ele lăsați-le. Nu le rupeți, nu le călcați brazdele de flori, de usturoi, nu le smulgeți paginile, nu le culegeți cireșe ori fraguțe, petale, inele sau alte cele decât dacă știți sigur, dar absolut sigur, că veți putea face asta mereu.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s