Autism de toamnă

E o senzație ciudată, de parcă aș fi blocată în interiorul meu, obligată să privesc pe fereastră fără să mă pot exprima. E ca în vis, când vrei să țipi și nu poți, ori când vrei să fugi și picioarele nu te ascultă…

Se întâmplă lucruri în jurul meu, simt lucruri care rămân toate sub piele, ca un spin care deranjează fără să doară excesiv.

Amân continuu, orice poate fi amânat. Trag pur și simplu de mine de parcă trăitul însuși ar fi prea mult. Aș vrea să dorm continuu și în același timp aș vrea să simt pînă la exasperare. Dar nu se întâmplă nici una, nici alta. Rămâm blocată în starea asta în care nici scrisul nu este cum ar trebui să fie. Sufăr de insuficiență dar nu mă întrebați ce îmi lipsește pentru că nu știu. Singurul lucru care îmi reușește este să aștept, să aștept să treacă momentul ăsta ciudat în care trăiesc din reflex și obișnuință.

Dacă ar exista cineva capabil să vadă, să simtă, să mă ia de mână și să mă conducă afară…

Dar nu. Singura persoană capabilă să aibă de-a face cu mine la nivelul acela sunt doar eu.

Iar pe mine m-a luat prizonieră toamna asta târzie…

Ne mai vedem.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s