Conjugare

Postarea aceasta nu este despre gramatică, ci despre formă. Despre modificarea formelor după timp, mod, diateză și persoană mai ales. Despre ce este iubirea de fapt si despre cum ne conjugă (unește, împletește) unei persoane care poate sau nu fi cea mai potrivită pentru noi.

Deși o postare sentimentală, ea are o logică impecabilă, cum veți vedea.

Am mai mulți prieteni și prietene conjugați și o curiozitate imensă, aproape un handicap: cum alegi? de unde știi că aceea este persoana X? primești vreun semnal? este o chestie mistică? ori matematică? ori e strategie? sau cumva este o aruncare în gol, cu ochii strâns închiși?


Pentru mine reprezintă o chestiune prea mare.
Ca să fie clar, oi fi având eu capul în nori, dar picioarele le am bine fixate pe pământ, dorințele mele nu sunt nicium romatince, ci mai degrabă practice. Nu aș avea nevoie decât de 2-3 chestiuni esențiale pentru a mă decide, dar nu le găsesc nicicum la un loc.


Și atunci mă gândesc, socotesc și mă întreb.
De câteva zile mi-a năzărit o urmă de răspuns. Și am înțeles legătura mea profundă cu T., am înțeles de ce îmi este atât de greu să mă dezlipesc de el. Că, până la urmă, măgar a fost și el, de dat cu bâta în baltă nu mai vorbesc și totuși…
Cineva, de curând, mi-a zis: „a fost alegerea cea mai potrivită pentru mine„. Ori eu știam sigur că nu este așa. Cu dovezi.


Și atunci iar am început să mă gândesc, să socotesc, să analizez; de data asta aveam aproape toate datele. Am făcut un fel de studiu comparat.
Azi, în vreme ce ștergeam praful de pe mobila din sufragerie, am avut revelația supremă . Mă gândeam la T., mă certam cu el în sinea mea, de fapt. Îi reproșam niște chestii pe care nu vi le zic pentru că oricum sună aiurea că eu încă mă mai cert cu el deși suntem dspărțiți de un veac și o singurătate. Ca să nu mai spun că la final îl și iert.


Mă întorc însă la revelația mea: de ce T. fusese așa important? Pentru că era un bărbat frumos? Pentru că avea bani și eram fenomenali în pat? Nicidecum.

T. a fost atât de important pentru că el a văzut și hrănit tot ce era mai bun din mine. M-a ajutat să devin omul care, știa el, trebuia să devin. Fato, mi-a spus, tu poți.

De aceea, când l-am pierdut pe el mi-a fost teamă că o să mă pierd și pe mine, partea aceea cea mai bună din mine.

Prin urmare, în conjugarea dintre doi oameni despre aste e vorba în viziunea mea: despre a-și da unul celuilalt acces la drumul către cea mai bună versiune de sine.

Tot restul îmi seamănă a eutanaziere. Ori eu nu aș vrea să mor înainte de a muri.

mia

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s