Dragoste cu conservanți sau despre murături cu personalitate

Cred că într-o viață anterioară am fost o gogonea. Altfel nu se explică cum oamenii au tendința de a mă pune la conservat, nu în saramură, ci în suc propriu. În zeamă de gânduri. Și mi s-a întamplat destul de des cât să încep să mă întreb cu ce aș fi bună: cu iahnie de fasole și costiță afumată sau, mai bine, după beție?

Ca de obicei, la sfârșit de august, început de septembrie mi se întâmplă lucruri urâte. Din fericire, se întâmplă mai multe, astfel încât, până la urmă, efectul se anulează reciproc. Și mă trezesc că îmi e bine, deși nu ar trebui. De fapt, și treaba cu trebuie sau nu trebuie e relativă. Să luăm de exemplu beția. Beția nu este bună. Este, în primul rând, amăgire, ori eu amăgirea o consider penibilă. Dar beția este și supapă, râs stupid, gust de vin bun urmat de sex bun. Zic și eu. Este deci, paradoxal, sănătos să te îmbeți din când în când.

Revenind la lucrurile urâte, se pare că atunci când acestea devin insistente în apariție și frecvență, te revigorează. Primești o veste rea și, bang!, lumea se prăbușește, inima se frânge iar albul, galbenul, roșul și toate celelalte nuanțe cum ar fi fucsia și turcoazul devin neagru.
În aceste condiții sumbre, la scurt timp, se mai întâmplă o tragedie. Mai pierzi încă ceva. Și te întrebi unde mai are loc să se prăbușească o lume deja prăbușită? După care, este de ajuns, de exemplu, să pierzi autobuzul. Ceea ce este, și cred că sunteți de acord cu mine, peste măsură de frustrant. Deci îți bagi picioarele și nu mai vrei. Nu mai poți. Gândurile ți se limpezesc, îți amintești că, în general vorbind, lucrurile merg  mai mult prost decât bine, pentru toată lumea. Că se afișează o perenă fericire, o-hooo, știm bine. Așa cum știm că în fapt ea e altceva, ceva ce seamană a liniște dar nici măcar aia nu e, ci un fel de oboseală în interiorul căreia îți repeți convingător tot felul de baliverne pe care uneori le crezi iar alteori deloc. Și ajungi astfel, prin virtutea ilogicii, să afirmi că da, dom-le, viața e frumoasă și merită trăită. Ok. Atenție însă, se poate întâmpla să fie ea care te trăiește pe tine ci nu viceversa.

Toamna, după cum amintesc în titlul acestei postări, se pun murături. Eu sunt un fel de murătură. Un cartof pus la beci, controlat din când în când, consumat parțial, mai mult prin mirosire, și repoziționat în același confortabil beci cu pereții tapetați cu cărți și flori și bilete de iubire. Mulți oameni din viața mea mă vor în viața lor. Vor să nu plec niciodată. Indiferent de ce fac ei. Pentru că oamenii fericiți au nevoie de mine ca să fie cu adevărat fericiți.  Ironic, nu? Adevărat este un cuvânt care ar trebui scos din dicionar (și din uz) sub acuza de folosire abuzivă. Ce e aia iubirea adevărată? Există, ori, iubire falsă? Sau definiți-mi noțiunea de prieten adevărat  prin comparație cu cea de prieten. Sau brunetă adevărată, român adevărat.  Iubirea e iubire, nu poate fi decât într-un fel, ca și prietenul, bruneta sau românul. Că doar o brunetă mai puțin adevărată are și ea un nume, șatenă, iar prietenul neadevărat este, de fapt, dușman ori, în cazuri mai fericite, o simplă cunoștință. Cât despre român, el este, după cum știți, pur și simplu român. Toate lucrurile au un nume, și toate numele au un sens. Murătura, de exemplu, se pune la borcan de poftă. Și pentru că, pe vremuri, nu existau frigidere iar legumele, iarna, nu puteau fi altfel conservate.

Eu sunt pentru uz invernal, când afară e frig iar cineva are nevoie, înăuntru, de cald.Uneori, la mine în borcan, mă plictisesc. Și de plictis, te poți strica. Te strici și de prea multă răbdare, că uiți naibi de tine.

Am aflat despre o murătură care vorbea în somn, spunea lucruri tandre. Era o murătură bleagă. O adevărată  murătură. Noroc că are sensul umorului. Și caracter.

Mai ales caracter. Poate nu știați, dar chiar au.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s