Inima mea s-a născut bolnavă. Dar e o inimă bună, nu aș schimba-o cu alta. A avut nevoie de câteva reparații de-a lungul timpului dar încă știe cum să bată cât să o aud de dincolo de lume.

Inima mea e obosită. Câteodată, seara, când ne băgăm în pat, se întoarce cu spatele, înbufnată, și-mi zice, fără să mă privească: Auzi, fato, dar tu nu mai ai altceva de făcut? Du-te și-ți cumpără o pereche de pantofi, un ruj, ceva. Dă-ți cu niște ojă pe unghii, fă-ți o buclă, desenează-ți linii la ochi dar mai lasă-mă, Doamne iartă-mă, și pe mine să îmi trag sufletul!.. 

Eu râd de ea și mi-o strâng la piept. Parcă n-ar știi!..

mia