Lucruri îndepărtate

Era aşa:

Când ne-am zărit, aerul dintre noi
şi-a aruncat dintr-o dată
imaginea copacilor, indiferenţi şi goi,
pe care-o lasă să-l străbată.

Oh, ne-am zvârlit, strigându-ne pe nume,
unul spre celălalt, şi-atât de iute,
că timpul se turti-ntre piepturile noastre,
 şi ora, lovită, se sparse-n minute. (…) 

Nu că plouă. Nici că bioritmul îmi indică un nivel emoţional scăzut. Sau că Luna e jumi-juma. E de dorul senzaţiei de piept strivit în îmbrăţişarea altui piept. 
Orice om iubit este un dor asumat. Iubirea, după cum zice şi Nichita, sparge Timpul şi nu acceptă să fie măsurată decât în eternităţi. Una mai lungă ca alta. 
Când ora „spartă” îşi măsoară singură tic-tac-urile, ecoul devine uneori greu de suportat. Pentru că nu mai e un tac care să răspundă tic-ului. Timpul devine astfel o notă singulară, un ţiuit de miră ca la sfârşitul programelor TV. 
Aşa că stau şi ascult. Dorul nu este un sentiment de respins pentru că el reprezintă garanţia că ai avut. Nici aşteptarea nu însemnă să vrei să se umple golitul. De fapt nici vrutul nu mai are vreun sens. Decât când el vine, în loc să plece de la tine. 

Uneori cred că m-am născut cu o clipă doar mai târziu decât trebuia… De aceea sunt aproape tristă. Aproape. Nu ca şi distanţă, ci ca lipsă.

mia 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s