Magnitudine stelară treisprezece

Deci așa funcționează, zici? Un telescop? O lentilă magică ce apropie lucrurile îndepărtate?… Sper că îți dai seama, adică nu ai cum să nu înțelegi tocmai tu. Practic simbologia este transparentă. De la formă  la esență.

Acum sunt fix pe subiect, se vede, da? Aseară te-am visat. Mă certam cu tine. Poate nu știi dar asta este una dintre dorințele mele cele mai arzătoare. Apoi  m-ai sărutat dar a fost doar din ciudă, cred.


Dacă nu te-ai convins până acum, mai spun odată, ca să fie clar: eu știu și simt. Știu, înțelegi? Oftatul, ți-l simt și când se întâmplă, văd mâna ta peste a mea și simt îmbrățișarea aia cu umerii plecați peste mine care îmi stă așa bine


Cu tine am împărțit cămăși de poeți, cel mai frumos dans, o ploaie și reflexul lunii pe apa unui fluviu. Niciunul dintre lucrurile frumoase din ascunsul tău nu îmi scapă.


Dar asta nu te face mai puțin nesuferit, nesărutatule (asta a propos de poeți, că așa îi zicea Eminescu Veronicăi, în scrisori). Nu îți place să fii nemaidorit? Să nu îți placă, foarte bine. Dar protestul meu trebuie să îl înregistrezi cumva. Nu poți trage linii numai unde crezi tu de cuviință. Nu ți-ar pica bine o dublă linie continuă nici ție, te asigur. Oricâți oameni ai pune între mine și tine, eu rămân eu, și lucrul asta îl știi, altfel nu te-ai întoarce de fiecare dată. Ai fugit de atâtea ori încât am ajuns să te anticip, să știu momentul exact când se va întâmpla din nou. E un joc frustrant, singurul tău noroc este slăbiciunea mea pentru ciocolată (de care te folosești cu nerușinare.)

Odată te-am întrebat ce îți place mai mult la mine.
Undele, ai răspuns.


Nu undele, ci faptul că poate doar eu te văd exact așa cum ești, inclusiv partea aia din tine pe care o sufoci cu un sadism greu de calificat. Partea aia din tine pe care o temi (din motivele tale ce nu mă privesc) și care reprezintă de fapt esența ființei tale.
Teoriile tale despre tine, apoi…Pffff, amuzante. Eu nu pot decât așa ori așa, eu  nu știu decât asta, vai de lucrul cel mai frumos etc…
Auzi, mă lași?!…Cum crezi că aș putea crede când simt ce simți?

Nemaidoritule, regulile nu le faci doar tu. Așa că te invit să te aliniezi. Pe magnitudine stelară treisprezece.

Cam asta și multe altele aș avea de spus. Pe subiect, să fie clar.

semnat apăsat:

Fanandrina P.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s