Omul dintr-un om

Vi s-a întâmplat vreodată? Să vedeți omul adevărat dintr-un om? Așa, ca în Man in Black, când medicul patolog apasă undeva pe la urechi și capul se dechide ca mecanismul unei uși secrete iar înăuntru, muribundă, apare o ființă mică, cea adevărată.

Lucrul acesta minunat se întâmplă uneori cu oamenii adevărați și nu e un film deși de multe ori impresia ar putea fi aceea. Uneori e suficient un schimb de cuvinte în mijlocul altor oameni, alte ori e pur și simplu o senzație netă, imposibil de evitat.

Nu cred în oameni pereche. Cred în oameni la fel, dimensionați identic, vorbitori de aceeași limbă, care comunică nemijlocit, care se știu, se simt, care nu au nevoie de prezentări, nu au nevoie să se povestească, mințindu-se, unul celuilalt.

Când oamenii la fel se întâlnesc, în ei se activează un simț antic, un pre-simț, care le permite să vadă unul în sinele celuilalt și să își dea lucruri negăsite altundeva. Nu e un schimb, un troc, o pretenție. Este comunicare pură, cristalină, necomplicată. Este cea mai intensă senzație de ușurare: deci mai e cineva ca mine, ce bine…
Legătura care ia naștere din voință proprie, se întinde ca edera, crește peste ei, îi învăluie, are miros puternic de sevă, de pământ, de lucruri vechi, de dintotdeauna.

Și de acolo, din lăuntrea ta, din locuri populate de îngeri și melci, de poeți, de povești scrise ori nenăscute, din fântâni și șifoniere, din case vechi cu pridvor spoit în alb cu miros de seară, din ferestrele cu zarvăr înflorit, ochii văd clar omul. Omul din om, zâmbind fericit unei perechi de sâni, lobului unei urechi, mirosului din sticluța cu esențe. Și îl simți, din depărtare, că te-a recunoscut, ca și el te știe, că vede la rândul său veranda din tine, strada cu câinii lătrând, genunchii juliți ai copilăriei, teancurile de cărți, casetele audio, diminețile triste în drum spre serviciu sau cele ascuție, limpezi, geroase. Știe cum iubești, cum plângi, cum te bucuri.

Și surânde, cu barba ascunsă de o pătură. Pătura aceea cu loc pentru doi. Din cortul cocoțat pe Jepi sau înfipt în nisipul unei mări care nu a fost, întinsă pe bancheta din spate a unei mașini ori într-o poiană cu iarba înaltă unde odată, cred, ați fost împreuna.

mia

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s