Postare uitată

Știu, nu am mai scris de secole. Asta și pentru că mi se pare că de secole nu mai simt lucruri de scris.
Azi noapte, pe la 1.00, între somn și trezie, am scris în gând o postare starșnică. Până dimineața nu a mai rămas nimic din ea.

Dacă stau să iau pulsul acestui blog, găsesc în fiecare postare un om sau mai mulți. Acum se vede că nimeni nu mai circulă prin mine, nicio aripă nu îmi mai gâdilă stomacul. Dar aș vrea. Chiar mi-e dor. De insomnie, de discuțiile cu mine, de răzvrătire, răscolire, de împiedicări, zarzări înfloriți, mesaje de amor trăznit și fără viitor, de roșu pe buze întins ca să fie curățat de cineva…

E bine și să îți vezi de ale tale, când ale tale e egal cu rutina. E bine să îți vezi de pisoi, de zugrăveli, de botezuri în familie, de mâncat semințe în fața televizorului la un film furat de pe net. Dar e bine și să ai pe cineva care să îți gâdile ființa spre zbor.

Le-am cam încercat pe toate. Bune și rele. Până la urmă am zis că e o chestie de selecție. Dar nici asta nu e. Pentru că oamenii, oameni fiind, sunt făcuți să doară, să dezamăgească. Exact la fel cum faci tu cu tine, până la urmă.

În afară de asta, au înflorit bujorii. Nu știu din care motiv am realizat în ultimii ani că iubesc aceste flori mai mult decît pe altele. Și mama, ca să mă bucure, le culege din grădină și mă așteaptă cu ele în glastră, la mine în cameră, un fel de cadou surpriză. Stă după colț și așteaptă să îmi audă murmuratul de plăcere, să mă audă cum le vorbesc precum copiilor, cum le pup petalele și mimez strânsul la piept.

Apoi, de la prima geană de căldură, am început să simt chemarea mării. O văd în gând, albastră, înghițind orizontul și atunci abia aștept senzația aceea minunată când, dimineața, îmi îngrop picioarele în nisip până la glezne să dau de rece, îmi comand o cafea, pun cartea lângă mine și îmi pierd privirea în zare simțind cum gândurile mă părăsesc, ca după o formulă magică, ca niște picături mici de mercur și pornesc spre malul umed apoi se duc, dispar și eu simt că se face iar spațiu în mine pentru un alt an, pentru o altă iarnă, pentru alte așteptări, ori poate aceeași, multiplicată din sine până la infinit.

Altfel sunt bine, în căutare de mine, de alții, ca întotdeauna…

mia

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s