Secretul tăcerii

TĂCÉRE, tăceri, s. f. Faptul de a tăcea; p. ext. liniște, calm, acalmie. ◊ Loc. adv. În (sau înv. întru) tăcere = fără a vorbi; fără a se destăinui. ◊ Expr. A trece (ceva) sub tăcere = a trece (ceva) cu vederea, a ascunde (ceva), a omite (în mod intenționat). ♦ Pauză, întrerupere mai lungă într-o discuție. ♦ Fig. Indiferență. ♦ Fig. Lipsă de afirmare, de manifestare; apatie, amorțire. – V. tăcea.

Asta ar fi explicația de dicționar a tăcerii. Care dicționar nu explică nici cauza tăcerii, nici mirosul ei și cu atât mai puțin efectele ei.

Eu nu sunt omul tăcerii, dimpotrivă, cred că pot afirma liniștită că sunt fix opusul ei, în relație de profundă antonimie, dacă îmi permiteți. Mai mult chiar, am impresia că m-am născut sub formă fetală de literă și că alfabetul este de fapt ADN-ul meu, două șiruri împletindu-se, de o parte consoanele, de cealaltă vocalele.
Cu toate astea, spre umirea mea profundă, am descoperit că tăcerea, de fapt, nu e o absență de vorbe. Tăcerea nu e nici măcar liniște. Nici

lipsă de afirmare, de manifestare; apatie, amorțire

cum zice DEX-ul.
Tăcerea e o nebunie totală, un balamuc indescrivibil. Calamburul suprem. Metafora metaforelor. Cea mai mare joacă de-a vorbele cu care am avut de-a face până acum. O mare păcăleală, dacă vreți.
Experiența mea în ale tăcerii este de tip indirect. Așa cum am spus, la mine comunicarea are loc întotdeauna, sau aproape, prin intermediul procedeului clasic al rostirii, orale sau scrise.

Dar (și vreau să zic daaaaar), spre marea mea uimire, am descoperit că, de fapt, forma de comunicare cea mai profundă și mai intimă este, de fapt, tăcerea. Nu e nicicum o chestie nouă. Dar când vorbești mult, e greu să observi că cel de lângă tine tace.

Până acum ceva vreme. Însă lucrurile s-au schimbat. Peste noapte. Dintr-o dată am realizat că acolo unde mi se părea că nu există nimic, de fapt, se află o mare înghesuială. Așa că am tăcut la rândul meu și ce credeți?…

S-a deschis ușa. A fost ca și cum aș fi intrat într-o beznă plină de forfotă și nu a trebuit decât să mi se liniștească ritmul bătăilor inimii ca să aud. A fost ca și cum toate lucrurile nespuse, toate secretele, toate șoaptele, susururile, oftaturile, sughițurile, chemările ar sălășlui într-o singură dimensiune: a tăcerii.

O absență senzorială care, culmea, devine mângâierea cea mai intimă, mai drăgăstoasă, mai pasională, mai posesivă, mai acută decât orice altceva similar cu toate cele enumerate mai sus mi s-ar fi putut întâmpla.

Și revin la sentimentul de intimitate care atinge și trece dincolo de limita secretului, devenind mister, posesiune, gelozie totală. Gelozia nespusului. A tăcerii absolute care se transformă în modul cel mai profund de a face parte dintr-o persoană.

Deci, domnii mei, dacă emoția este un nod în gât, atunci tăcerea trebuie să fie un nod în mijlocul ființei.

mia,

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s