Oameni stricați

Îmi plac oamenii “stricați”. Purtătorii de cicatrici. Oameni defecți, cu soarta strâmbă. De toate vârstele, națiile, culorile. Oamenii care-și cară tristețea în mers, în brațe, în surâs.

Oamenii fericiți sunt banali. Nu or să te surprindă niciodată cu nimic. Surâsul lor este alcătuit din dinți. Este perfect. Dus regulat la dentist. Spălat de cel puțin doua ori de zi. Egal, lipsit de profunzime.

Oamenii stricați, în schimb, se plimbă prin lume fără sa își aparțină, maidanezi de sine, deschiși spre înăuntru și spre în afară in același timp… cu un surâs mare, din cap pana in picioare, care seamănă cu o îmbrățișare, așa.

Oamenii stricați si frumoși au idei bizare despre fericire, gen că se dă, nu se ia, sunt lipsiți de orgoliile mici dar si de instinctul supraviețuirii.

Ei sunt frânți și sudați prost la loc, au posturi stranii de copaci care nu au știut să crească drept si atunci își încolăcesc ramurile si rădăcinile in geometrii stranii cărora ceilalți oameni, cei ne-stricați, le fac poze ca sa le pună pe Facebook.

Cel mai bine ma simt printre oamenii stricați, am descoperit asta in săptămânile de voluntariat. Acolo vine in general cine are un surplus de dat, nu de luat. Vin oamenii care au înțeles ca ceva s-a întâmplat cu ei și că acel ceva, deși nu ii face fericiți, se înscrie cumva la partea în care lucrurile sunt cum ar trebui ele să fie.

Oamenii stricați sunt cei mai curajoși, pentru că se știu înfrânți și nu trăiesc pentru a-și lua revanșa.

Văd oameni frânți în fiecare zi, pe stradă, în autobuz, la serviu, când ies cu prietenii sau când sunt acasă. Unii au ieșit cu soarta încurcată in jurul gâtului ca un cordon ombilical care continuă să îi sugrume. Alții au călcat strâmb și și-au scrântit karma, alții și-au julit destinul în genunchi, unii au rămas strâmbi din șalele iubirii, alții de singurătate sau boală.

Un fost iubit mi-a zis mai demult că fac alegeri proaste. Că nu îmi fac bine calculele. M-am abținut atunci să îi spun ca și el tot alegerea mea era.

V-ați gândit vreodată ce e cu oamenii ăștia? Ce s-ar întâmpla dacă am schimba oglinda ochilor în care ei se reflectă? Dacă am face precum copiii și ne-am apleca așa cu capul ca să privim cu susul în jos?

Cum ar fi să descoperim că strâmbătura e dreaptă și oglinda noastră e cea “stricată”?

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s