Aventuri minuscule

Am învățat despre asta într-o carte în care toate erau în minuscul, până și iubirea. Vorbea despre un ins cam ca mine, autist la ritmul lumii, despre un pisoi care fugea tot timpul de veterinară, despre un bătrân care era pe moarte și nu a mai murit, despre un țicnit care suferea de dorul viitorului, al lucrurilor bune care aveau să vină și care scria niște chestii bizare despre Lună, și despre un sărut din fâlfâit de gene.

Nu e deloc o carte excepțională, doar una care îți amintește drumul spre tine, spre bucuriile scrise mărunt, concentrat, cu limba între dinți, aplecat deasupra jurnalului cu coperți de piele cumpărat de la Florența.

Mă simțeam precum o țeavă obturată de reziduuri, de prea mult scurs prin mine și din mine când am citit ”așa sunt eu, trăiesc doar aventuri minuscule” și mi-am adus aminte de multe lucruri de care îmi e dor și pe care uneori le-am mai făcut dar, de infundată ce eram de rahaturile altora, nu am mai știut să le simt.

Într-o seară însă, dintr-un impuls (minuscul și el), am coborât cu o stație mai devreme și am pornit cu căștile pe urechi spre casă, pe bulevard. La semafor am stat pe loc batând ritmul cu piciorul, zicând-mi ce bine m-aș fi simțit dacă, dintr-o dată, m-aș fi pus pe dansat. Până la urmă am facut-o, abia după ce am dat colțul străzii mele, e adevărat, și doar preț de câteva zeci de secunde, dar tot m-am simțit ca într-un musical, tot am zâmbit, mie, complice, că, uite, se poate, lumea nici măcar nu bagă de seamă.

De atunci încerc să mă provoc zilnic la câte o minusculă aventură. Dimineața alerg spre muncă și nu am nicoidată timp, doar să âmi iau țigări și o chiflă proaspătă pentru micul dejun, să nu întârzii la autobuz.

Și dacă întârzii? 

Ce mare branză?! Hmm, brânză. Brânză cu pâine proaspătă, miros de cafea, smochine.

Zis și făcut. M-am oprit la Mega, mi-am cumpărat ingredientele și mi-am oferit un mic dejun delicios și deosebit, pe biroul meu cu monitorul mare, pentru traducători miopi. M-am simțit regina aventurilor minuscule.

Așa, m-am apucat din nou de chestiuni serioase cum ar fi să te apleci să culegi o castană abia ieșită din carapacea ei pleznită, cu piele maro intens, un picuț umedă și uleioasă. Sau să latri la un câine prin gardul casei lui și să fugi.

M-am întors la librărie, renunțând să comand cărțile de pe net.

Am scris ceva care nu mai avea gust de fiere și amăreală, mereu despre oameni care m-au rănit.

Într-o seară am mâncat cartofi prăjiti cu păstăi galbene fierte și muiate în mujdei. Divin.

Mi-am facut o rezervare pentru la primăvară, în Sorrento.

Mi-am cumpărat bocanci, dar din lac, să fie ”de fete”.

Mi-am zis ca e adevărat că oamenii ne calcă în picioare și ne strivesc și ne devalizează ca hoții, dar este la fel de adevărat că ei vor ocupa în tine spațiul pe care tu îl lași să ți-l fure. Dacă există certitudini, am aflat eu, acelea sunt dezamăgirile, în niciun caz contrariul.

Nu am decis încă dacă să renunț la oameni și să încep să mă joc cu melci sau alte vietăți magice, ar fi frumos, spre exemplu, să ai un partener bun de aventuri minuscule cu care să dansezi pe stradă, doar că oamenii au chestia asta că lor le place să înoate toți odată, egal, în aceeași direcție, ori mie adesea mi se strică direcția și mă apucă tot felul de doruri și nazuri și dorințe să o mai cotesc pe colo, să mă opresc să mă uit peste gardul ăla, să ”stai că eu vreau să mă mai dau odată pe derdelușul ăsta”… Și atunci mă pierd, mă pierd de restul, mă rătăcesc când prin mine, când prin alții, ca la muzeu, cu gura căscată, toantă a minunare, ori o iau la fugă înaintea tuturor, ori staaaau și tot stau uitându-mă la cum se duc și se tot duc și parcă mie nu îmi vine să o iau pe acolo…

Până una alta îmi fac din nou liste de dorințe și pregătesc intens aventuri cât mai mici, cât mai scurte, ca un plescăit de plăcere după o gură de ceva bun. De magiun, cum ar fi.

Că toamna asta nu știu ce a avut dar s-a învârtit din fuste vreo două luni și a făcut frunzele să explodeze moarte de culori, și strugurii să fie transparenți și mai dulci ca niciodată, și nucile mai gustoase și mirosul de mere mai intens, și azi e frig și înnorat iar a doua zi te pomenești că hoața tot aici e, mai galbenă, mai plină de dovleci, de zacuști, de borcane de murături burtoase ca băieții de la păcănele, și acu zici că treci la cizme, acu ea te îmbie la loc în ghetuțe și bluze ușoare și tururi prin piețe…

Asta voiam să zic. Cu aventurile minuscule. Că așa ocupată am fost cu ele că nici nu am avut vreme să constat că se face noapte repede și că mâine e Crăciunul și eu deja mă gândesc la miros de brad și la un cozonac obraznic.

Cam atât. Pa. Am treabă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s