Bandă rulantă

De câtă vreme mergem așa? a întrebat ea

Nu știu, de câteva zeci de ani, răspunse el. La început eram împreună, am plecat din același loc. Apoi, nu știu..

Erau doi oameni pe benzi rulante separate, mergând în aceeași direcție, cu aceeași viteză. Nu știau să își vorbească. Comunicau, dar altfel. Nu se vedeau când se priveau. Distanța dintre ei era egală cu distanța dintre benzi. Una nici mare, nici mică.

Am alergat după tine, spunea el.

Ai alergat înainte, răspundea ea. Eu sunt în altă direcție.

Nu-i adevărat! Striga el. Striga tare, spre ea. Nu e adevărat!!

Nu știau să vorbească. Nu unul cu celalalt. Se auzeau doar când vorbeau în monologuri.

Eu sunt aici, uite-mă, zicea ea. Nu trebuia să alergi, trebuia să întinzi mâna.

Am întins-o.

Nu ai întins-o niciodată decât la tine în gând. Aici, unde vorbești cu mine.

Am întins-o, uite.

Și întindea o mână, o mână albă, care nu era a lui.

Am fi putut să ne spunem câte în în lună și în stele, continua ea.

Am fi putut, poate o zi, o săptămână, un an. Apoi terminam stelele și luna, răspundea el.

Ești un prost. E ca și cum ai spune că toata poezia a fost scrisă deja, că toată muzica a fost scrisă deja, că toate cărțile au fost scrise deja. Doar pentru că s-au spus lucruri, nu înseamnă că toate lucrurile au fost spuse. Gândește-te la alfabet. Și apoi la Vișniec. La povestea îngerului mingiilor rămase blocate pe acoperiș. Ești un prost. Înțelegi ce e, nu vezi nimic din ce poate fi. Cunoști ce a fost și crezi ca poți calcula tot viitorul. Nu crezi în magie deși, deși… Ești un prost. O să mori ca toți ceilalați, chiar dacă știi. Tu știi. dar ai ales.

Erau doi oameni pe două benzi rulante separate dintr-un aeroport din care toți plecau. Se vedeau fără să se privească. Iar când se priveau îi vedeau doar pe ceilalți. Uneori alți oameni se apropiau. De ea. De el. De amândoi odată. Rămâneau acolo o vreme. Sau nu mai plecau deloc. Mergeau înainte și ei, spre aceeași direcție, pe aceleași benzi rulante.

Ești un prost.

Tu ești proasta. Nu vrei să înțelegi. Nu ai vrut niciodată. Te încăpățânezi.

Tu te încăpățânezi. Dacă vrei parfumul, iei sticluța. Dăcă spargi sticla, parfumul rămâne cât rămâne un parfum. Eu țin și sticlele goale, doar de dragul parfumului pe care odată l-au conținut.

Nu înțelegi.

Tu nu înțelegi. Poți face vin din struguri, dar nu poți face struguri din vin. Lucrurile au un sens, o direcție, ca banda asta. Din vin poți face oțet.

Ești nebună.

Tu ești nebun. Crezi că toată poezia a fost scrisă deja. Ar fi o tragedie. O să mori păcălit. Înșelat de cine te poate înșela cel mai bine: tu.

Nu știi să alegi.

Știu să îmi asum alegerile. Fac rime cu ele. Apoi le folosesc la croșetat. Mă croșetez pe mine. Uneori desfac un rând și o iau de la capăt. Caut să îmi iasă desenul. Desenul ăla care te încălzește când te gândești la el, pe care nu îl înțelegi bine și care tocmai d-aia te fascinează. E de la rime. Albe. Ascultă-mă pe mine, rima albă schimbă ritmul lumii tocmai pentru că ea nu are unul. Iți mută inima în stomac. Îți face sângele să curgă invers în vene, în sus. Lumea asta e mai mult, mul mai mult, habar nu ai.

Mda…

Erau doi oameni, unul pe o bandă rulantă care mergea înainte cu viteză constantă. Și cealaltă la fel. Nu știau să își vorbească. Și nu aveau să se întâlnească niciodată.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s