Postare fără nume

M-am apropiat de fereastră și am privit înăuntru ținându-mi palmele de-a latul feței ca pe ochelarii de cal.

Casele părăsite mă fascinează și înfioară în același timp.

Nu era nimeni, nu se auzea niciun zgomot, doar vopseaua ferestrelor cojindu-se.

Pe podeaua prăfuită lumina luase forma alungită a ferestrelor.
Pe pereții cu zugrăveală veche se vedeau urme de tablouri și probabil fotografii. Patru semne alungite pe podea îmi indicau sub geamul murdar al ferestrei locul unui birou unde cineva lucrase, ori scrisese.

Pe jos, cu rădăcinile hidoase la vedere și uscate ca degetele morților-vii din filme, o orhidee se uscase demult.

Mi-am făcut curaj, am ocolit buruienile de pe lângă casă și am pătruns mai întăi în curte, apoi înăuntru. Se simțea miros greu, de trecut.

Nicio urmă nu deranjase praful de pe podele. Liniștea era totală, de moarte.

Nu știu de ce intrasem acolo. Poate din același motiv din care priveam noaptea dincolo de ferestrele iluminate la modul în care erau așezate mesele, scaunele, cărțile în bibliotecile oamenilor. Viețile celelalte, ale celorlalți, cu părțile lor nespuse, m-au făcut mereu curioasă.

Am înaintat încet, ca la muzeu, privind în jur la urmele unei vieți care nu lăsase nimic în urmă în afara mirosului de praf. Cu lenterna telefonului aprinsă, am pornit în căutarea camerei cu semne de birou sub fereastră care se vedea din stradă. Era în fundul unui hol.

Am pășit înăuntru hoțește, cu inima bătându-mi tare. Mi-ar fi plăcut să găsesc o scrisoare, un jurnal. Ca în cărțile de dragoste.

Nu am dat de nimic. Doar de niște hârtii mototolite. M-am uitat în jur de parcă m-aș fi așteptat să mă prindă cineva și, în liniștea aceea de după- amiază de vară, le-am ridicat prinzându-le de margini, în vârful degetelor. Hârtiile fuseseră rupte în câteva bucăți mari, o dată pe lung și o dată pe lat.

Se rupseseră strâmb, dar toate cu aceeși formă.

Am lăsat geanta pe jos, m-am așezat pe vine și le-am netezit direct acolo, pe podeaua murdară. Erau niște bilete de tren datând cu ceva ani în urmă, un mesaj scris mare pe o foaie A4 care spunea privește cerul, factura unui hotel, o fotografie de grup în care mai multe persoane scoteau limba sau râdeau, două coduri de confirmare pentru bilete de avion la Paris, datate iunie 1996.

Ce frumos, mi-am spus, trebuie să fi fost să mergi la Paris!

Eu abia îmi permiteam abonamentul la tramvai și câteva felii de salam pentru pisică.

Am închis ochii și mi-a imaginat casa aceea vie, cu zugrăveala proaspătă pe pereți, zgomot de televizor în camere, flori din grădină prin vase colorate și un pic ciobite, apa curgând de la chiuveta din bucătărie și pe cineva spălând vasele.

Femeia cu biroul și orhideea. Ea, probabil, ținuse hârtiile acelea undeva în sertar și, probabil că rămăseseră acolo cu anii, cum se întâmplă adesea cu hârtiile păstrate prin sertarele caselor.

O fi fost fericită, m-am întrebat? Cu biroul ei la geam, cu vedere spre grădină, în casa aceea veche și mare.

Fusese la Paris? Scria? Ce culori ori fi avut tablourile de pe pereții ăia scorojiți?

Nu știu de ce, probabil din cauza cărților pe care le împreumutam pe vremuri de la biblioteca școlii, dar am impresia că oamenii care se iubesc merg la Paris. Bine, și cei care nu se iubesc.

Dar mai ales cei care se iubesc.

M-am ridicat cu hârtiile în mănă, aveam o prietenă la o agenție de voiaj, voiam să îi arăt biletele acelea, poate mai aflam ceva, poate tipa fusese vreo scriitoare faimoasă sau ceva. Mi-ar fi plăcut.

M-am întors pe călcâie și am dat să ies pe ușă. Sub picior am simțit un scrășnet mic, ca de piatră. Am dat talpa la o parte. Era un cercel mic. Lângă el, prinsă în despărțitura dușumelei vechi, un bon de cumpărături. Pe spatele bonului era scris pe repezeală it’s been a long, long time…

Am intrat imediat pe telefon convinsă că era vorba de titlul unui film sau ceva. Mi s-a deschis un link de youtube. Am dat click și…

(va urma)

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s